povestea care a inceput seara si s-a continuat dimineata dar care nu s-a petrecut niciodata

Ceasul mi-ar spune că-i vremea să mă culc şi să-mi las muzica la o parte şi să mă liniştesc. Vă mulţumesc tuturor că aţi venit aici în noaptea aceasta, că aţi venit la spectacolul inimii mele, iat-o cum bate sălbatica, iat-o! Am simţit cum mă las purtat de zborul tău, cum mi s-au zbătut aripile, şi n-am ştiut nimic din ceea ce-ar fi trebuit să recunosc, durerea şi speranţa tăcută. (tresar de fiecare dată când telefonul clincăne atunci când primesc vreun sms şi ştiu că nu vreau dar nu pot să scap de speranţa asta afurisită pe care o simt atunci când pun mâna pe el şi-ar exista o oarecare şansă să văd scris pe display numele tău) Şi să înceapă spectacolul… clovnul, vedeţi voi, bun animal de casă, se trezi într-o dimineaţă având convingerea că s-a terminat; a întors ceasul, şi-a făcut o cafea şi a citit ştirile din ziarul pe care l-a adus din cutia poştală. şi mi-a scris câteva rânduri pe o hârtie, The future’s uncertain and the end is always near. Şi atunci inima mea ţipa disperată că ţi-am zis, ţi-am zis, dar mie nici că-mi păsa, mi-am chemat ceasornicarul şi am privit cerul întunecat străbătut doar de cele câteva stele ce se vedeau din oraş.

Şi-n fiecare zi port conversaţii înverşunate cu mine însumi, îmi explic că nu toate lucrurile sunt aşa cum par şi totuşi parcă nu vreau să înţeleg, mă las convins greu, zic nu, nu, nu mai merge, gata, şi-apoi zic iar, dar nu e chiar aşa, unele lucruri sunt bune şi altele nu, unele lucruri au nevoie de mai multe cuvinte, dar nici astea nu-mi ajung, şi poate că nu mie trebuia să-mi spun toate astea dar eu fiind persoana cea mai la îndemână e mai uşor să cad în prăpastia asta. Nu-i nimic, îmi zice domnul clovn, zâmbetul se face foarte uşor din vopsea, uite, stai aşa…

Ei bine, we’re just riders on the storm, şi ne aventurăm prin lumi ciudate doar pentru că ne par misterioase şi creează în noi punţi de legătură cu universuri paralele, care nu-s altceva decât alţi oameni. Şi numele tău îmi stă încă pe creier, tatuat într-o altă dimensiune, şi mă doare din când în când, şi numele tău îl visez, şi numele tău mă visează. De tine însă nu ştiu nimic, din tine nu mi-a rămas decât numele.

Liviu

Nimic clar, nimic total, nimic definitiv; Lisabona, cărți, vârf de munte, îndrăgostit, călătorii, Leonard Cohen, fizică, Fernando Pessoa, pluralitate, dualism, cuvinte, timp, pasiune, Ernesto Sabato, devenire.

Latest posts by Liviu (see all)

About Liviu

Nimic clar, nimic total, nimic definitiv; Lisabona, cărți, vârf de munte, îndrăgostit, călătorii, Leonard Cohen, fizică, Fernando Pessoa, pluralitate, dualism, cuvinte, timp, pasiune, Ernesto Sabato, devenire.
This entry was posted in nebunie, personal, scrieri. Bookmark the permalink.

2 Responses to povestea care a inceput seara si s-a continuat dimineata dar care nu s-a petrecut niciodata

  1. diana says:

    ultimul paragraf e unul dintre cele mai bune fragmente pe care le-am citit de la tine.poate doar ca se potriveste cu dispozitia mea sufleteasca actuala.

    iti multumesc nedisimulat.

    esti rezultatul nebuniilor,frumusetei si haosului din cartile pe care le-ai citit.

  2. Liviu says:

    hm, mulțumesc…

    cât despre ultima chestie pe care ai spus-o, eu aș spune altfel… că-s rezultatul tuturor lucrurilor pe care le-am trăit, doar că toate cărțile pe care le-am citit și muzica obsesivă din cap le-au așezat într-o anumită formă potrivită…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.